La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniş,
La voiosul luminiş,
Luminiş de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
În adâncu-i se pătrunde
Şi de lună şi de soare
Şi de păsări călătoare,
Şi de lună şi de stele
Şi de zbor de rândurele
Ş$i de chipul dragei mele.
Pasare de noapte
Pasare de noapte cu mintea senina,
Plutesti peste lume, lovind din inalt,
Creezi desertaciune, timpu-i de vina,
In clipe de veghe, pastrand vechiul salt.
Ramai amintire in vantul din umbra,
Privesti oameni arctici, sperante cu nume,
Te soarbe curentul in linistea sumbra,
Pustiu si tristete se-asterne pe lume.
Linistea ma cuprinde in brate de vid,
Timpul se scurge, prin lespezi de piatra,
Apa tacerii pravale un zid,
Bariera de vreme in dangan de vatra.
Ghirlande din val cu fruntea peste corali,
Izbanda cu tremur alb prin intuneric,
Avem satisfactii in termeni orali,
Inscrisuri cu nemurirea, uitate pe-un generic.
Trebuinta de sine pe-un singur apus,
Siruri de roua tresar dintre varfuri,
Fereastra cu luna, cuvintele nu-s,
Legatura directa, tais de securi.
Cortina finala in jale la moda,
Suspenda in casa placerilor reci,
E trista suflarea creata in moda,
Destin cu elan de berbeci.
Când amintirile...
Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.
Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.
A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.
Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.
A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?
Bondarul lenes
O furnică mititică,
Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât boiul ei.
Pe cărare-n jale mare
Plânge un bondar ciapcin:
- Mor de foame
Şi n-am poame
Şi-aş munci
Dar n-am stăpân!...
- Hai şi-mi cară din povară
Şi sunt gata să-ţi plătesc.
- Cum n-aş merge!
Dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!...
- Vai de tine!
Ce ruşine
Leneşule cerşetor,
Nici de milă, nici de silă
Nu ţi-aş da un ajutor!...
Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât boiul ei.
Pe cărare-n jale mare
Plânge un bondar ciapcin:
- Mor de foame
Şi n-am poame
Şi-aş munci
Dar n-am stăpân!...
- Hai şi-mi cară din povară
Şi sunt gata să-ţi plătesc.
- Cum n-aş merge!
Dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!...
- Vai de tine!
Ce ruşine
Leneşule cerşetor,
Nici de milă, nici de silă
Nu ţi-aş da un ajutor!...
De ziua mamei
Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăţ măcar,
De pe carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.
Dar îţi dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!
Zile lungi şi voie bună
Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămică bună,
Că nu ştiu mai mult!
Ca să pot să-nvăţ măcar,
De pe carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.
Dar îţi dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!
Zile lungi şi voie bună
Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămică bună,
Că nu ştiu mai mult!
O mama.....
O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfantului mormant
Se scutura salcamii de toamna si de vant,
Se bat incet din ramuri, ingana glasul tau...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi;
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormantul meu...
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormantul sa ni-l sape la margine de rau,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sanul meu...
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfantului mormant
Se scutura salcamii de toamna si de vant,
Se bat incet din ramuri, ingana glasul tau...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi;
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormantul meu...
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormantul sa ni-l sape la margine de rau,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sanul meu...
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu
O fetita cuminte
Cand un copil mai mic ca mine
Vorbeste cum nu se cuvine,
Ori tipa,zgarie si minte
Ca un copil ce nu-i cuminte,
Si seara la culcat nu spune
Macar o mica rugaciune,
Si baga degetele-n gura,
Si zahar din cutie fura,
Si sta cu mainile murdare,
Eu ma gandesc ca sunt mai mare,
Si-l iau frumos de langa mine,
Si il invat cat pot de bine,
Sa fie bun,cinstit,curat,
Cum mama mea m-a invatat.
Vorbeste cum nu se cuvine,
Ori tipa,zgarie si minte
Ca un copil ce nu-i cuminte,
Si seara la culcat nu spune
Macar o mica rugaciune,
Si baga degetele-n gura,
Si zahar din cutie fura,
Si sta cu mainile murdare,
Eu ma gandesc ca sunt mai mare,
Si-l iau frumos de langa mine,
Si il invat cat pot de bine,
Sa fie bun,cinstit,curat,
Cum mama mea m-a invatat.
Craciunul
A venit Craciunul
A venit la noi
Cu multa bucurie
Si bulgari albi si moi.
Vine Mos Craciun
Cu un sac greoi
Si aduce daruri
La copii ca noi
In jurul bradului noi stam
Si cantam colinde noi
Pt Mosul nostrum drag
Care a sosit in prag
Eu ma duc in pat
Si ma rog la Dumnezeu
Ca mosul meu
Sa-mi aduca maine daruri
Multe si frumoase
Ca o zapada de matase!
Am gasit cadouri multe
Chiar ce imi doream
Ma-m jucat cu ele si am plecat
Am plecat afara sa ma joc cu bulgari de zapada
Care sunt foarte albi si moi.
Am facut un om,
Un om de zapada
Ia-m pus ochi,nasturi ,nas si chiar si o gura
Ochii erau masline nasul era un morcov
Nasturi erau chiar nasturi si gura era o pastaie
Ne-am jucat cu el
Ne-am distrat cu el
E foarte haios
Si foarte frumos
Am colindat
Pe la casele dintr-un sat
Am primit si fructe dar si niste bani noi
Dar eu stiu ca nu colind
Pt bani dar colind pt a aduce spiritual craciunului
Care te inveseleste foarte mult
Dar in inima tu simti craciunul care a venit!
A venit la noi
Cu multa bucurie
Si bulgari albi si moi.
Vine Mos Craciun
Cu un sac greoi
Si aduce daruri
La copii ca noi
In jurul bradului noi stam
Si cantam colinde noi
Pt Mosul nostrum drag
Care a sosit in prag
Eu ma duc in pat
Si ma rog la Dumnezeu
Ca mosul meu
Sa-mi aduca maine daruri
Multe si frumoase
Ca o zapada de matase!
Am gasit cadouri multe
Chiar ce imi doream
Ma-m jucat cu ele si am plecat
Am plecat afara sa ma joc cu bulgari de zapada
Care sunt foarte albi si moi.
Am facut un om,
Un om de zapada
Ia-m pus ochi,nasturi ,nas si chiar si o gura
Ochii erau masline nasul era un morcov
Nasturi erau chiar nasturi si gura era o pastaie
Ne-am jucat cu el
Ne-am distrat cu el
E foarte haios
Si foarte frumos
Am colindat
Pe la casele dintr-un sat
Am primit si fructe dar si niste bani noi
Dar eu stiu ca nu colind
Pt bani dar colind pt a aduce spiritual craciunului
Care te inveseleste foarte mult
Dar in inima tu simti craciunul care a venit!
Glossa Mihai Eminescu
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
Somnoroase pasarele
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele
-Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină
-Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce
-Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie
-Noapte bună!
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele
-Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină
-Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce
-Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie
-Noapte bună!
Şi dacă......
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
Pomii
Perechi de plopi stau fata-n fata
Si fata-n fata se privesc
Perechi de plopi surad de fata
Cand doua fire se-npletesc.
Salcami cu spini, salcami batrani
Sprijinitori in bastonase
Sunt cand de fata, cand straini
La cele doua cartonase.
Priviri batrane, mute soapte
Deznoada cartonasul-fir
A fost un vis pierdut in noapte
Cu nostalgie de zefir.
Si fata-n fata se privesc
Perechi de plopi surad de fata
Cand doua fire se-npletesc.
Salcami cu spini, salcami batrani
Sprijinitori in bastonase
Sunt cand de fata, cand straini
La cele doua cartonase.
Priviri batrane, mute soapte
Deznoada cartonasul-fir
A fost un vis pierdut in noapte
Cu nostalgie de zefir.
Lacul
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune
-Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine...
Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune
-Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine...
Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
Ce te legeni?
- Ce te legeni, codrule
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă
-Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte
-Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă
-Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte
-Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!